Sunt o dezordine. O persoana care confunda uneori tacerea trecutului cu zgomotul asurzitor al viitorului, o persoana care viseaza la idealuri intangibile, o persoana indragostita, o persoana care izbucneste de complexitati, o persoana total atipica. In sensul pozitiv... cred eu. Tindem sa generalizam mereu, si fiecare se crede diferit, si chiar suntem diferiti. Din fericire. Reusim sa supravetuim vietii, sa ne luptam cu ea zilnic, in disticte faze ale existentei si cu distincte doze de realism. Uneori cedam mult prea devreme, uneori prea tarziu.. Aici are de-a face timpul. Ah, timpul.. Impuls crud ce grabeste feeria umana. Nu ne putem alege oare directia lui, durata si scopul? Nu? Nu. Suntem atat de temporari si suntem atat de predispusi eternitatii.. si nu invers. Viziunea empirica asupra vietii o privim subiectiv, apoi tragem nadejde ca tot ce ne asteapta se suprapune cu iluzie aparenta.
Mereu ne intoarcem de unde am plecat, ne ducem existenta intr-o perpetuare acerba, iar asta ne minimalizeaza credibilitatea ingenua, descoperim alte sensuri, ne interiorizam si suferim. Suferim atat de mult..
M-as intoarce oricand in universul meu, doar ca nu mai reusesc sa-l deschid. Cheia e pierduta, iar eu am ramas prizoniera realitatii.. Te sfasie realitatea. Fiecare sens e amestecat cu stagnarea propriei fericiri, pe care niciodata nu vei reusi s-o mai gasesti. A plecat, nu se mai uita inapoi. Cu regrete, conditia ta actuala iti impune acomodare, acceptare si un plans mai greu, apatic. Cine sunt eu sa ma opun? Sunt un om, un lucru insignifiant, o marioneta a timpului care are sentimente si uneori sunt zdrobite. Dar se refac, ele tot continua sa apara, sa ingreuneze si mai tare sarcina destinului, iar noi ramanem la fel.. muti in fata propriei distrugeri.
Fara regrete, cu regrete, ne regasim in propria suferinta. Atunci e momentul suprem in care ne intrebam daca suntem meniti durerii. Ce-ar fi? Unii nu pot intelege, isi frang aripile prea devreme, iar altii continua sa infrunte realitatea si strafundurile ei, toata viata, pana se decid ca a venit timpul sa renunte. Deci, niciodata nu reusim sa invingem, intotdeauna pierdem intr-un fel sau altul, suntem niste transcederi accentuate si nesemnificative. Suntem exemplul viu al transfigurarii vietii, o pierdere de timp in masa.. ce continua sa creasca. Suntem doar niste oameni, niste fragmentari fara sens.
